Ce fetiță nu-și dorește părul lung? Ba de ceva timp cârlionții atârnă și în capul băieților.
Copila din scrisoarea aceasta era creață, foarte creață, atât de creață de nu-și lăsa nici mama să o pieptene pentru că o trăgea de păr. Soluția găsită: fata tunsă scurt scurt.
Buclele erau adunate într-un făraș în frizeria de la parterul unui bloc, lacrimile copilei se strângeau în barbă și "nu mai sunt o fetiță" se auzea printre sughițuri. Ei bine atunci s-a declanșat dorința de a simți un păr lung curgând pe spate, lăsând capul cât mai mult in jos pentru a demonstra cât de mult a crescut. Păpușile nu făceau decât să întețească suferința, iar clamele și fundițele păreau mult mai frumoase.
Rezolvare: Dă buzna în șifonierul mamei, ia primul lucru care îi intră pe cap și îl adaptează în funcție de cerințele serii. Habar nu aveam câte coafuri se pot face cu o jupă bej dintr-un material atât de fin, că abia stăteau clamele prinse in el. Însă era perfect, îi stătea pe cap atunci când dansa, putea fi prinsă în coc, atârna pe spate, era lungă, dar nu acoperea cerceii.
Nu știu ce s-a întâmplat cu părul copilăriei mele, nici nu-mi mai aduc aminte exact când ne-am despărțit. Cert este că de atunci părul lung a fost prietenul meu bun și greu mă mai decid să-l tund.
Cred că mi-e teamă că nu o sa mai găsesc un furou bej în dulapul mamei....
Post a Comment