Îți mai aduci aminte de pantofii albaștri cu toc? Decupați și cu o fundiță. Erau preferații mamei, cumpărați de bunica și tare își dorea să îi mai poată purta. Însă erau și preferații tăi...nu erau alți pantofi cărora să le faci tocurile să scâlcie atât de tare, nici o altă pereche nu lăsa urmele atât de adânci în covor și nici decum nu te încântau unii negri sau albi, iar bejul era prea pal. Cel mai încântat era tatăl! Își mânca din priviri fetița și râdea când își zărea soția rozându-și buzele la fiecare smucitură a tocului.
Pentru voi, dragi pantofi albaștri, pentru nopțile în care dansam ore întregi pâna la epuizare, promit să ajung din nou la acea perioadă de glorie a tocurilor și să mai pun balerinii prin cutii.
Poate că imi trebuie o pereche de pantofi albaștri...
Post a Comment