Archive for September 2011

Jupoane pentru păr lung


.

Ce fetiță nu-și dorește părul lung? Ba de ceva timp cârlionții atârnă și în capul băieților.
Copila din scrisoarea aceasta era creață, foarte creață, atât de creață de nu-și lăsa nici mama să o pieptene pentru că o trăgea de păr. Soluția găsită: fata tunsă scurt scurt.
Buclele erau adunate într-un făraș în frizeria de la parterul unui bloc, lacrimile copilei se strângeau în barbă și "nu mai sunt o fetiță" se auzea printre sughițuri. Ei bine atunci s-a declanșat dorința de a simți un păr lung curgând pe spate, lăsând capul cât mai mult in jos pentru a demonstra cât de mult a crescut. Păpușile nu făceau decât să întețească suferința, iar clamele și fundițele păreau mult mai frumoase.

Rezolvare: Dă buzna în șifonierul mamei, ia primul lucru care îi intră pe cap și îl adaptează în funcție de cerințele serii. Habar nu aveam câte coafuri se pot face cu o jupă bej dintr-un material atât de fin, că abia stăteau clamele prinse in el. Însă era perfect, îi stătea pe cap atunci când dansa, putea fi prinsă în coc, atârna pe spate, era lungă, dar nu acoperea cerceii.

Nu știu ce s-a întâmplat cu părul copilăriei mele, nici nu-mi mai aduc aminte exact când ne-am despărțit. Cert este că de atunci părul lung a fost prietenul meu bun și greu mă mai decid să-l tund.

Cred că mi-e teamă  că nu o sa mai găsesc un furou bej în dulapul mamei....


Share/Bookmark

Pantofi de inimă albastră


.

Îți mai aduci aminte de pantofii albaștri cu toc? Decupați și cu o fundiță. Erau preferații mamei, cumpărați de bunica și tare își dorea să îi mai poată purta. Însă erau și preferații tăi...nu erau alți pantofi cărora să le faci tocurile să scâlcie atât de tare, nici o altă pereche nu lăsa urmele atât de adânci în covor și nici decum nu te încântau unii negri sau albi, iar bejul era prea pal. Cel mai încântat era tatăl! Își mânca din priviri fetița și râdea când își zărea soția rozându-și buzele la fiecare smucitură a tocului.

Pentru voi, dragi pantofi albaștri, pentru nopțile în care dansam  ore întregi pâna la epuizare, promit să ajung din nou la acea perioadă de glorie a tocurilor și să mai pun balerinii prin cutii.

Poate că imi trebuie o pereche de pantofi albaștri...


Share/Bookmark

În urmă cu 21 de ani, 10 luni și 24 de zile


.

Stăteam seara cu mama, eu la birou, cu spatele drept, concentrată să nu depășesc liniile de pe foi, iar mama în pat. Îi scriam "lui tata la vapor". Eu abia terminam o pagină de caiet mic, cu un scris lăbărțat și litere cât casa, iar mama umplea colile A4 una după alta.

Îmi plăcea să scriu acele scrisori, deși aveam cele mai mari emoții și de fiecare dată pătam hartia, apăsam prea tare cu stiloul, începeam să plâng de dor și mânjeam tot. Apoi o luam de la capăt... scrisoarea pentru tata trebuia să aibă cel mai frumos scris și să fie impecabilă.
Ei dar cel mai mult îmi plăcea să primesc scrisori, vederi, faxuri sau mesaje telegrafice de la tata. Scrisorile erau lungi, foarte lungi cu un scris mic, ordonat, drept si descifrabil. Scria mult, pagini întregi, povești de pe vapor, despre cărțile pe care le citește, ne spunea ce să facem noi acasă, raspundea la ale noastre și abia le aștepta pe următoarele.

Toate aceste pagini scrise, teancuri de plicuri cu timbre vechi și coli îngălbenite sunt strânse într-un cufăraș din camera păpușii. Le voi răsfoi pagină cu pagină și rememora rând cu rând.


Share/Bookmark