La 4 ani, dacă îl ai pe Moș Crăciun în casă în Noaptea de Ajun, înseamnă că ai fost un copil cuminte. La 9 ani, puțin nelămurită, încă încerci să-ți convingi prietenii din fața blocului că la tine chiar vine Moșul an de an. Dar ce e de făcut la peste 20 de ani?
De-mi veți spune să mă trezesc că de fapt Moșul nu e Moș deloc, ci e tata sau mama sau bunicul... ei bine nu! Nu este așa! Or avea ei ceva de-a face cu sacul de cadouri, chiar și cu bradul, dar la fața locului, lângă Moș mereu au fost. Iar dacă e să mă gandesc la toți Moșii care apar de Crăciun, prin magazine, în parcul de distracții, la școală, grădiniță sau televizor, ce-i drept nu seamănă cu Moșul meu și asta pentru că el este Moșul Moș.
Nimeni nu avea de unde să știe cum ajungeam dimineața mai devreme la grădiniță doar pentru a fura câteva buline roșii din dulapul educatoarei, iar despre mâncarea de dimineață pe care o înveleam în hârtie igienică și o vâram sub pian... cine mă putea da de gol? Doar Moșul! Tot el știa și cum mi-am învinețit genunchii, fript buza cu mămăligă sau când sunam la ușa vecinilor din bloc și apoi fugeam. Zău că știa și vedea tot. Dar de ce oare totuși în Noaptea de Ajun eram singura din bloc la care venea? Nu eram nici cea mai cuminte și nici nu știam cele mai multe poezii sau cântece. 9 ani, iar râsul celoralți copii când îmi auzeau poveștile despre Crăciun, începea să-mi dea de bănuit. Cu 2 săptămâni înainte de Ajun am început cercetările. Cum rămâneam singură în casă, sertarele, dulapurile și rafturile erau luate la rând. Cele mai bune ascunzișuri au fost răscolite, dar nici o urmă de cadourile pentru Crăciun. Scriam scrisori pentru Moș doar cu speranța că le voi gasi într-o zi în geanta mamei. Apelam așa zisele numere de telefon ale Moșului de la Polul Nord, dar nici unul nu avea vocea Moșului meu.
Următoarea iarnă cizmele lui mi se păreau cunoscute, mânușile erau ca ale tatălui, iar ochelarii... parcă îi mai văzusem la cineva. Două ierni și deja cu prea multe bănuieli, m-am hotărât să le dau vestea alor mei: știu că Moș Crăciun nu există! Dar ce te faci când, pe genunchii Moșului, o micuță blondă și răgușită își freacă mâinile și îi tremură vocea când povestește de ce roade degetele păpușilor sau cum se ascunde în valiză pentru a pleca la vapor cu tata? De scris încă nu știe, dar desenează și cântă și nu vrea să adoarmă doar pentru a-l aștepta pe Moș în fața ușii.
Uiți de bănuieli, pentru că de fapt vrei să existe. Te bucuri, cânți și reciți. Lași scrisori și fiecare cadou te surprinde. Când crești îl ajuți și tu pe Moș cu lista de cadouri și speri să vină la tine an de an.
