15 ani au trebuit să treacă pentru a învăța cum se piaptănă părul creț. Să nu credeți că eram o nepieptănată, ba dimpotrivă: perie, pieptăn, toate treceau prin părul meu de câteva ori pe zi. Dacă atunci când aveam părul scurt lucrurile erau cât de cât sub control, electrizarea firelor a început imediat cum a crescut. Fiecare trecere a periei prin păr trebuia domolită cu o mână de apă. Și tot degeaba, întrucât podoaba capilară se transformase într-un păr zburlit ca de păpușoi. Cu ce greșeam?
Aveam deja buletin când mi s-a spus la un coafor:
Draga mea, dar tu cu părul ăsta nu trebuie să te piepteni. Oricum nu așa de des. Ține minte: doar înainte de baie, iar apoi când încă ai firele umede, trece-ți prin păr o mână cu ulei de măsline.
Un sfat mai absurd ca acesta nici că mai auzisem, când primul lucru pe care îl făceam dimineața după spălat pe față, dinți și ochi era pieptănatul. Dacă pentru nepieptănat aveam încă rețineri, uleiul de măsline deja stătea mai mult prin baie decât în bucătărie. Înainte sau după baie, am presupus că trebuie să aibă același efect. Pe zi ce trecea sticla de ulei se golea puțin câte puțin. Prima mână de ulei părea să dea rezultate. Firele erau mai domolite. Oare e nevoie de încă una? Și poate puțin la rădacini. Ei bine, nu! Uleiul tot ulei rămâne, fie el și în contact cu părul. Nu numai că nu mai aveam părul zburlit, dar era chiar aproape drept și arăta ca o perucă.
Renunțat-am la-cel truc după ce de 4 ori în 7 zile m-am spălat pe cap. Uleiul și-a redobândit poziția pe rafturile din bucătărie, iar eu am aplicat primul truc acompaniat de produsele pentru fire rebele.
Lasă mamaie, că am auzit eu ce trebuie să faci: tocăm pătrunjel, punem lămâie și îți întinzi pe față în fiecare seară. Ai să vezi ce repede vor dispărea.
Zis și făcut! Tare mirată a fost mama când am cerut să cumpere cât mai multe legături de fel și fel de verdețuri. Uneori îmi frigea fața, deseori mă ustura. Pasta verde - maronie se întindea uniform, iar eu arătam ca o fată verde cu fața pădure. După ce mă spălam pe față, mă arătam bunicii zicând Mămăiță, uite, uite, nu-i așa că aici au mai dispărut? Eram încurajată mereu, dar pistruii mei nu se lăsau cu una, cu două. Ba chiar nu s-au lăsat deloc pe mâna mea. Tot după capul lor funcționau. Primăvara erau primii care anunțau sosirea soarelui, iar o dată cu frigul parcă intrau la hibernat unul câte unul.Dar azi, dragi pistrui, țin să vă anunț că frigul a sosit, vine iarna. Să ne vedem cu bine pe o vreme însorită!
Iar acum, gândiți-vă puțin la sprâncene. Ce vă vine în cap? Poate o pensetă, o formă perfectă, un salon sau un contur greșit. Poate că ne gândim că atunci când vine vorba de pensat și corectarea sprâncenelor, cea mai eficientă soluție este să te lași pe mâna unui specialist...sau în cazul meu pentru a-ți trasa drumul spre acel specialist, lasă-te mai întâi pe mâinile bunicuței si foarfecei minune. Dacă ți se mai și spune că nu ești primul client și că ea toată viața s-a pensat singură, nu ai nimic de obiectat în fața anilor de experiență pe care îi deține.
Așa că hai mamaiță, fă-mă frumoasă!
Forma pe care mi-o doream: oricum numai să nu observe mama. Ustensile: o pensetă rătăcită prin sertarele din baie, o foarfecă, două mâini dibace, o nepoată emoționată și o bunică binevoitoare. Am pus capul în poalele bunicii și cu fiecare fir smuls, lacrimile îmi curgeau până-n barbă. Momentul de respiro a fost când a intrat foarfeca în acțiune. Doar că atunci firele mele se împuținau vizibil. Vai de sprâncenele tale, a fost reacția mamei. Iar dorința mea de a trece neobservată s-a dus cât colo. Distanța dintre sprâncene, una mai lungă, alta mai subțire și zâmbetul meu de proaspăt pensată... toate m-au dat de gol.
A doua zi, aceleași lacrimi îmi curgeau, doar că de pe scaunul unui salon, iar uleiul de ricin a fost de mare ajutor.
